World Tennis – O nouă eră pentru tenisul mondial: planuri ambițioase pentru dezvoltarea sportului

hotfax.ro-favicon
2 Minute de lectură

World Tennis – O nouă eră pentru tenisul mondial: planuri ambițioase pentru dezvoltarea sportului

Anunțul a fost făcut joi, iar noua identitate vine la pachet cu o strategie pe termen lung menită să asigure dezvoltarea sustenabilă a tenisului la nivel mondial. Totodată, se dorește extinderea accesului la tenis pentru persoane de toate vârstele și nivelurile de pregătire.

Într-o scrisoare deschisă semnată de președintele World Tennis, David Haggerty, și directorul executiv Ross Hutchins, noua organizație s-a angajat să reinvestească în tenis cel puțin 85% din veniturile generate anual în următorii zece ani. Fondurile vor fi direcționate în principal către cele 214 federații naționale afiliate, printre care se numără și România.

Noua strategie este construită în jurul a cinci priorități majore: creșterea participării la tenis, dezvoltarea viitoarelor generații de campioni, consolidarea competițiilor pe echipe naționale, adaptarea sportului la cerințele viitorului și atragerea unor investiții suplimentare.

Unul dintre cele mai ambițioase obiective anunțate de World Tennis este creșterea numărului de practicanți la nivel mondial de la 106 milioane în prezent la 140 de milioane până în 2035, ceea ce ar reprezenta o creștere de peste 30%. Organizația și-a reafirmat rolul de administrator al principalului circuit de dezvoltare pentru tinerii jucători, World Tennis Tour, care cuprinde anual aproximativ 1.850 de turnee masculine și feminine.

World Tennis va continua să organizeze competiții de referință precum Cupa Davis, Billie Jean King Cup, World Team Cup, precum și întrecerile mondiale de tenis în scaun rulant și beach tennis, acestea reprezentând totodată și căi de calificare pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice.

“Tenisul poate deschide o lume a oportunităților atât pe teren, cât și în afara lui, indiferent cine ești sau de unde vii. Vom fi curajoși în acțiunile noastre pentru a stimula creșterea globală, pentru a crea mai multe oportunități și pentru a investi mai mult la toate nivelurile sportului”, a afirmat Ross Hutchins, directorul executiv al World Tennis.

Share This Article
Niciun comentariu