Viitorul premier al Ungariei respinge oferta de protecție din partea poliției: ‘Nu am de ce să mă tem’
Peter Magyar, liderul partidului Tisza și viitorul premier al Ungariei, a anunțat joi, într-o postare pe rețelele de socializare, că refuză oferta de protecție din partea poliției, subliniind că nu are motive de teamă.
„Îi mulțumesc șefului Poliției Naționale pentru ofertă, dar continui să refuz protecția polițienească personală – fie că este vorba de o protecție non-stop sau de alt tip. Până acum nu am avut de ce să mă tem și intenționez să lucrez în așa fel încât să nu am de ce să mă tem nici în viitor”, a scris Peter Magyar pe rețelele de socializare.
„Ungaria va deveni un loc în care nimeni care muncește și trăiește cinstit nu trebuie să se teamă. Mulțumesc polițiștilor noștri pentru serviciile lor”, a completat viitorul premier al Ungariei.
Oferta de protecție din partea poliției vine în contextul numeroaselor apariții publice ale lui Peter Magyar în fața unor mulțimi numeroase, după ce a obținut victoria în scrutinul din Ungaria. În urma alegerilor legislative din 12 aprilie, Peter Magyar și-a asigurat o majoritate confortabilă în parlament, punând capăt mandatului de 16 ani al lui Viktor Orban ca premier al țării.
