Traian Băsescu avertizează asupra pericolelor formării unui guvern din fărâmituri extremiste

hotfax.ro-favicon
2 Minute de lectură

Traian Băsescu avertizează asupra pericolelor formării unui guvern din fărâmituri extremiste

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a făcut declarații puternice marți seara, în cadrul unei intervenții televizate la B1 TV. Acesta a subliniat că ar fi dezastruos ca Guvernul Veștea să fie format cu sprijinul parlamentarilor aleși pe listele partidelor extremiste sau independenților care au părăsit aceste partide.

„Deci ar fi catastrofal ca un guvern să se însăileze din tot soiul de fărâmituri de astea de prin zona extremistă sau zona independenților dubioști, până la urmă, oamenii fără apartenență politică, electronii liberi. Ar fi jenant să se întâmple asta și ar arăta că partidele noastre, în primul rând, nu sunt capabile să treacă peste niște animozități personale sau niște ambiții personale. Poți să treci ca să rezolvi o chestiune de interes național”, a declarat Băsescu la B1 TV.

Băsescu a subliniat că o criză politică prelungită nu ar aduce beneficii României. „La ce ne folosește dacă vom rămâne în acest balans încă vreo câteva luni și pierdem 10 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, mai ales că sunt din categoria banilor nerambursabili? La ce ne folosește?”, a adăugat el.

Fostul președinte al României a ironizat și președintele PSD, Sorin Grindeanu, pentru că nu a făcut apariții publice în ultimele zile, evitând astfel să fie desemnat premier. „Mă uitam la elefantul ăsta de Grindeanu. A stat pitit vreo 20 de zile, azi i s-a părut că se rezolvă, că a dat marea lovitură cu Veștea și iar a început să apară pe culoare, așteptând să-i bage câte cineva un microfon în gură, să grăiască din înțelepciunea unui politician iresponsabil, care a provocat o cădere de guvern fără să știe ce face a doua zi”, a concluzionat Băsescu.

Share This Article
Niciun comentariu