Tradiții și semnificații: Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și Sfinții Constantin și Elena în aceeași zi

hotfax.ro-favicon
4 Minute de lectură

Tradiții și semnificații: Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și Sfinții Constantin și Elena în aceeași zi

La 40 de zile după Paști, creștinii ortodocși celebrează Înălțarea Domnului, unul dintre cele mai importante momente din calendarul creștin. Sărbătoarea amintește de momentul în care Hristos S-a înălțat la cer, de pe Muntele Măslinilor, în prezența ucenicilor săi. Potrivit credinței creștine, înainte de Înălțare, „Mântuitorul le-a promis apostolilor că va trimite Duhul Sfânt”, făgăduință care „avea să se împlinească la Rusalii”.

Din acel moment, sărbătoarea a fost marcată distinct, în joia din cea de-a șasea săptămână după Paști, fiind considerată una dintre marile sărbători care a marcat trecerea către o nouă etapă a creștinismului. Locul Înălțării, aflat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, este și astăzi unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru creștini. Acolo se află o capelă construită în jurul unei pietre despre care se spune că păstrează urma piciorului lui Hristos.

În aceeași zi, românii marchează și Ziua Eroilor, sărbătoare dedicată celor care și-au pierdut viața în războaie, în închisori sau în lagăre. Potrivit Patriarhiei Române, joi, la ora 12.00, clopotele lăcașurilor de cult din întreaga țară vor răsuna joi în memoria eroilor români. Legătura dintre Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor datează din anul 1920, când Biserica Ortodoxă Română a decis ca această sărbătoare să fie dedicată și memoriei eroilor români căzuți în războaie.

De asemenea, pe 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, doi dintre cei mai iubiți sfinți de către români. Împăratul Constantin este considerat unul dintre personajele decisive pentru istoria creștinismului pentru că a permis oficial practicarea religiei creștine în Imperiul Roman. Mama sa, Elena, este cunoscută în tradiția creștină pentru descoperirea Sfintei Cruci la Ierusalim și pentru ridicarea mai multor biserici în locuri sfinte.

Peste 1,5 milioane de români își serbează numele în această zi, considerându-i pe Sfinții Constantin și Elena ocrotitorii spirituali. Aproape un milion dintre cei care își serbează numele în această zi sunt femei.

Dincolo de slujbele religioase, Înălțarea Domnului rămâne una dintre sărbătorile în jurul căreia s-au păstrat numeroase tradiții populare în multe zone din România. De la Înălțare și până la Rusalii, credincioșii se salută cu formula „Hristos S-a Înălțat!” și răspund „Adevărat S-a Înălțat!”. În unele regiuni, se duc la biserică pâine, brânză, ceapă verde sau alte alimente care sunt împărțite apoi drept pomană pentru cei morți.

În multe comunități din România, mai ales la sate, sărbătoarea este însoțită și de obiceiuri despre care oamenii cred că aduc protecție și liniște în gospodărie. Frunze de nuc, tei sau paltin sunt așezate în porți, la ferestre ori lângă icoane, după ce au fost sfințite la biserică. În alte locuri, oamenii încă mai ies la hore și petrec împreună, așa cum se întâmpla odinioară la marile sărbători. Tradițiile diferă de la o regiune la alta, însă sărbătoarea păstrează aproape peste tot aceeași idee de liniște, apropiere și comunitate.

În multe comunități, Înălțarea Domnului și celelalte sărbători din această zi sunt prilej de reflecție și recunoștință față de tradițiile și valorile creștine. Aceste momente aduc oamenii împreună într-un spirit de comuniune și solidaritate, subliniind importanța păstrării și transmiterii învățăturilor și obiceiurilor străvechi. Sărbătorind Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și Sfinții Constantin și Elena, creștinii ortodocși din România celebrează nu doar evenimente istorice și religioase, ci și valorile fundamentale care îi definesc ca popor și comunitate.

Share This Article
Niciun comentariu