România, trimisă în fața CJUE de Comisia Europeană din cauza întârzierilor la plățile către farmacii

hotfax.ro-favicon
2 Minute de lectură

România, trimisă în fața CJUE de Comisia Europeană din cauza întârzierilor la plățile către farmacii

Comisia Europeană a anunțat că a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cazul României, apreciind că autoritățile nu au luat măsurile necesare pentru ca CNAS să respecte termenul legal de plată către operatorii de farmacii.

Potrivit Executivului european, Directiva 2011/7/UE prevede că entitățile publice care furnizează servicii medicale trebuie să achite tranzacțiile comerciale în cel mult 60 de zile calendaristice. Comisia susține însă că CNAS depășește în mod constant acest termen, iar întârzierile sunt „sistemice și persistente”.

„Întrucât nu s-a asigurat că CNAS efectuează plățile către operatorii de farmacii în termenul prevăzut, România și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul directivei”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Comisia Europeană.

Procedura de infringement a fost declanșată în aprilie 2024, când Comisia a transmis României o scrisoare de punere în întârziere, în urma plângerilor formulate de asociații care reprezintă peste 500 de farmacii independente. Ulterior, autoritățile române au primit un aviz motivat în februarie 2025 și un aviz motivat suplimentar în ianuarie 2026.

Comisia consideră că măsurile adoptate de autoritățile române nu au fost suficiente pentru remedierea situației și a decis trimiterea cazului în fața CJUE.

Potrivit datelor comunicate de autoritățile române, farmaciile primesc în medie rambursările cu întârzieri de 62 până la 79 de zile peste termenul legal de 60 de zile. Executivul european avertizează că întârzierile la plată afectează lanțurile de aprovizionare, competitivitatea și capacitatea companiilor de a investi, în special în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

În România, farmaciile cumpără medicamentele de la producători și distribuitori din fonduri proprii și le eliberează pacienților în cadrul sistemului public de sănătate, urmând ca ulterior să fie decontate de CNAS.

Share This Article
Niciun comentariu