România se pregătește să devină un jucător major pe piața gazelor naturale: Platforma din Marea Neagră, finalizată cu succes
Premierul interimar Ilie Bolojan a făcut public marți faptul că Romgaz și OMV Petrom au încheiat instalarea platformei de producție pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Conform declarațiilor sale, lucrările vor continua în lunile următoare, iar extracția gazelor este programată să înceapă în anul viitor.
„Ieri, Romgaz și OMV Petrom au finalizat instalarea platformei de producție pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, cel mai mare proiect de gaze naturale din România”, a transmis premierul interimar. El a subliniat că structura de susținere a platformei a fost deja amplasată și fixată pe fundul mării.
„Structura de susținere a platformei a fost montată și fixată pe fundul mării. Are o înălțime totală de peste 220 de metri și o greutate de peste 16.000 de tone, fiind transportată și instalată cu nave speciale în ultimele luni”, a precizat acesta.
Prim-ministrul a declarat că instalarea platformei și a conductei de 160 de kilometri, care face legătura cu țărmul, „sunt etapele esențiale ale proiectului”. „Instalarea platformei și a conductei de 160 de km, care face legătura cu țărmul, sunt etapele esențiale ale proiectului. Lucrările vor continua și în următoarele luni, prin realizarea tuturor racordurilor, și se vor finaliza cu testarea instalațiilor, astfel încât exploatarea gazului să înceapă din anul viitor”, a afirmat Ilie Bolojan.
„Exploatarea gazelor din Marea Neagră este un proiect strategic în domeniul energiei pentru țara noastră. Noile cantități de gaz vor permite relansarea industrială, asigurarea îngrășămintelor pentru agricultură din producția internă (combinatul Azomureș), în condiții bune pentru agricultori, precum și asigurarea gazului necesar consumului locuințelor la un preț stabil în anii următori”, a transmis acesta.
Acesta a spus că proiectul va consolida poziția României pe piața energetică europeană. „Exploatarea gazelor din Marea Neagră transformă România într-un actor relevant în furnizarea securității energetice în regiune și în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană”, a mai declarat premierul interimar.
