România se pregătește de Campionatul Mondial de Tenis de Masă din Londra 2026
Loturile naționale de tenis de masă ale României, ambele vicecampioane europene en-titre, se antrenează intens la Sala Romsilva FRTM din București în vederea participării la Campionatul Mondial de Tenis de Masă din Londra 2026, conform anunțului făcut de Federația Română de Tenis de masă.
Lotul masculin va finaliza pregătirile pe 26 aprilie și va pleca către Londra, în timp ce echipa feminină va face deplasarea pe 30 aprilie. Componența echipelor este următoarea:
Echipa feminină: Bernadette Szőcs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Elena Zaharia.
Echipa masculină: Eduard Ionescu, Iulian Chirița, Ovidiu Ionescu, Darius Movileanu, Andrei Istrate. Stafful tehnic este condus de antrenorul coordonator Andrei Filimon, alături de Viorel Filimon.
La Campionatul Mondial, echipa feminină a fost repartizată în Grupa 1, alături de echipe puternice precum China, campioana mondială en-titre, și Coreea de Sud. Programul României în faza grupelor este următorul:
- România – China (2 mai, ora 12:00)
- România – Coreea de Sud (2 mai, ora 19:00)
- România – Taipei (3 mai, ora 19:00)
Echipa masculină va concura în Grupa 9, cu următorul program:
- România – Benin (28 aprilie, ora 19:00)
- România – Argentina (29 aprilie, ora 21:30)
- România – Peru (30 aprilie, ora 21:30)
Ediția din 2026 a Campionatului Mondial de Tenis de Masă aduce un format extins, cu participarea a 64 de echipe masculine și 64 feminine. Acest eveniment marchează 100 de ani de la primele Campionate Mondiale organizate în istorie și totodată 100 de ani de la înființarea Federației Internaționale de Tenis de Masă și a forurilor naționale.
