Music Gallery inaugurează expoziția permanentă la Cluj-Napoca cu tema „Sounds of Resistance”
Music Gallery face un pas important în evoluția sa, trecând de la un format expozițional temporar la un spațiu cultural deschis publicului pe tot parcursul anului. Acest nou concept consolidează un model inedit în România, oferind o experiență interactivă și educativă în domeniul muzicii.
Sounds of Resistance este tema aleasă pentru anul 2026, iar expoziția este organizată în patru capitole care se vor desfășura între 15 mai și 6 decembrie 2026. Primul capitol, intitulat „Cântece interzise” (15 mai – 28 iunie), explorează rolul muzicii ca instrument de contestare și expresie a identității, de la imnuri politice și scene underground, până la cultura hip-hop și difuzarea clandestină a sunetului în perioade de cenzură.
Alin Vaida, fondatorul proiectului Music Gallery, a declarat: „În contextul schimbărilor politice internaționale și naționale din ultimii ani, am simțit că este momentul potrivit să evidențiem importanța muzicii de-a lungul istoriei în momentele de transformare. Am descoperit povești incredibile: piese care au schimbat regimuri politice, artiști care au sfidat autoritățile pentru a cânta, oameni care au ascuns muzică pe suporturi improvizate sau au transmis sunete de pe nave în largul mării. Expoziția „Cântece interzise” este o celebrare a curajului de a asculta și a puterii extraordinare a muzicii de a găsi mereu o cale de exprimare. Este momentul să ne reamintim cât de esențială este cultura în societate și câtă influență poate avea atunci când oamenii simt nevoia profundă de ea.”
Pentru a citi comunicatul integral emis de organizatori, accesați AICI.
