Lindsey Vonn, între lupta pentru revenire și incertitudinea viitorului: „Nu vreau să fac o greșeală acum”

hotfax.ro-favicon
2 Minute de lectură

Lindsey Vonn, între lupta pentru revenire și incertitudinea viitorului: „Nu vreau să fac o greșeală acum”

Într-un interviu acordat Associated Press, Lindsey Vonn a explicat că a suferit opt operații după fractura complexă la piciorul stâng, accidentare care a fost aproape să ducă la amputarea membrului. Sportiva mai are nevoie de încă o intervenție chirurgicală pentru reconstrucția ligamentului încrucișat anterior. Lindsey Vonn, în vârstă de 41 de ani, a precizat că orice eventuală revenire este departe, deoarece procesul de recuperare va continua cel puțin un an și jumătate. Americanca a afirmat că această accidentare este diferită de toate cele prin care a trecut până acum, inclusiv față de problemele medicale anterioare.

„Pot suporta multă durere, dar aceasta a fost extremă. Nu se compară cu nimic din ceea ce am trăit înainte. Gravitatea accidentării și faptul că aș fi putut să-mi pierd piciorul schimbă complet perspectiva”, a declarat ea.

Vonn a recunoscut că familia sa este îngrijorată în privința unei posibile reveniri în competiții, însă a lăsat să se înțeleagă că nu exclude nimic. Cu toate acestea, Vonn insistă că acum nu este momentul pentru o decizie definitivă. „Sunt încă în modul supraviețuire. Vreau doar să trec de această etapă și să văd unde mă aflu în viața mea. Nu vreau să iau o decizie acum, pentru că ar fi una pripită și prea emoțională. Nu vreau să fac o greșeală”, a conchis Lindsey Vonn.

„Tatăl meu a spus că, dacă ar depinde de el, cariera mea s-a încheiat. El vrea ce e mai bine pentru mine. Dar, a uitat regula de bază în cazul meu: dacă îmi spui că nu pot face ceva, îți voi demonstra contrariul”, a declarat Lindsey Vonn.

Cu 84 de victorii în Cupa Mondială, Lindsey Vonn rămâne a doua cea mai titrată schioare din istorie, după compatrioata sa Mikaela Shiffrin.

Share This Article
Niciun comentariu