Generozitatea AKTOR: 1.800 de cărți aduc bucurie pentru școlile din Augustin, Homorod și Rupea

hotfax.ro-favicon
3 Minute de lectură

Generozitatea AKTOR: 1.800 de cărți aduc bucurie pentru școlile din Augustin, Homorod și Rupea

Trei școli gimnaziale din localitățile Augustin, Homorod și Rupea au fost beneficiarele unei donații impresionante de cărți destinate copiilor. Cu un total de 1.800 de volume noi, precum și mobilier de bibliotecă, această donație a fost oferită de constructorul AKTOR Romania, care și-a asumat un puternic angajament în domeniul responsabilității sociale, concentrându-se pe sprijinirea copiilor și tinerilor.

Inițiativa a fost realizată cu sprijinul Federației Naționale a Părinților (FNaP ProEDU) și al editurilor Arthur și Corint, acestea din urmă dublând practic donația făcută de companie. Astfel, cei peste 1.300 de elevi de la cele trei școli gimnaziale au acum acces la cărți selectate conform recomandărilor pedagogice pentru vârsta lor, într-un mediu propice lecturii și dezvoltării intelectuale.

Aceasta reprezintă a doua ediție a proiectului „Citește și crește cu AKTOR”, ce are ca scop revitalizarea bibliotecilor școlare din România. Cele 1.300 de elevi se alătură celor peste 2.000 de elevi de la alte trei școli din Ciorogârla, Apața și Aiud, unde AKTOR a donat peste 1.200 de cărți în anul 2025.

Augustin, Homorod și Rupea se află pe traseul căii ferate Brașov–Sighișoara, Subsecțiunea 2: Apața–Cața, parte a Coridorului Rin–Dunăre, care este în proces de reabilitare de către consorțiul RailWorks format din AKTOR S.A. (lider), Alstom Transport S.A. și Arcada Company.

„Bucuria copiilor când au început să răsfoiască primele cărți este cea mai frumoasă răsplată pentru noi și pentru partenerii noștri implicați în acest demers. Ne dorim să contribuim la dezvoltarea intelectuală a copiilor, pentru a-i ajuta să devină adulți educați, care să contribuie la progresul unei țări frumoase, la a cărei modernizare noi contribuim prin îmbunătățirea infrastructurii”, a declarat Antonis Kyriakos, Director General AKTOR România.

Alături de cărți, școlile au primit și corpuri de bibliotecă și fotolii puf, creând astfel colțuri de lectură prietenoase și atrăgătoare. Angela Torok, director la Școala Gimnazială Augustin, a declarat: „Cărțile sunt hrană pentru suflet și aici, la Augustin, aveam mare nevoie de un spațiu pentru lectură și de cărți pentru cei peste 100 de copii care învață aici. Mulțumim foarte mult AKTOR pentru donație. Suntem mai mult decât încântați și sunt convinsă că elevii noștri vor fi, de asemenea, foarte încântați când vor vedea ce am pregătit pentru ei”.

Share This Article
Niciun comentariu