Flancul estic al NATO: contrastul dintre nord și sud în lupta pentru coeziune și securitate
Flancul estic al NATO, care se întinde de la Norvegia și Finlanda, în zona Arctică, până la România și Bulgaria, la Marea Neagră, pare, la prima vedere, o linie geopolitică coerentă în confruntarea strategică a Alianței cu Rusia. Majoritatea acestor state sunt atât membre NATO, cât și ale Uniunii Europene, cu o singură excepție notabilă: Norvegia, care nu face parte din UE, dar este strâns aliniată cu Bruxelles-ul și integrată în piața unică, scrie Brusselessignal.
Această coerență este însă relativ recentă. Finlanda a aderat la NATO abia în 2023, alături de Suedia, iar România și Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană în 2007. Deși importanța strategică a acestei zone este uriașă pentru securitatea Europei, realitatea este că flancul estic rămâne un construct incomplet, marcat de contradicții interne, cea mai vizibilă fiind diferența majoră dintre nord și sud.
Nordul, model de cooperare militară și economică
În nordul flancului estic, țările reunite în jurul forței expediționare conduse de Marea Britanie (Joint Expeditionary Force – JEF) au ajuns la un nivel avansat de cooperare. De la Marea Britanie și Olanda până la statele nordice, țările baltice și Polonia, aceste state colaborează strâns în domenii esențiale precum apărarea, industria militară, economia și interoperabilitatea forțelor armate.
Sudul, blocat în rivalități și neîncredere
În contrast puternic, partea sudică a flancului estic, care include state precum Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, dar și țări din spatele liniei frontului precum Cehia sau statele din Balcani, prezintă o imagine mult mai fragmentată. Istoria joacă un rol important în această lipsă de coeziune. Multe dintre aceste state, foste comuniste, sunt marcate de rivalități vechi și de o încredere reciprocă limitată.
Inițiativele regionale care nu livrează
Două dintre cele mai importante formate de cooperare din această regiune sunt București Nine (B9) și Inițiativa celor Trei Mări (3SI). Ambele au fost create în 2015, ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia, și sunt susținute în special de Polonia și România.
Un potențial uriaș, încă nevalorificat
Situația actuală este cu atât mai frustrantă cu cât ambele inițiative au un potențial real de a transforma Europa Centrală și de Est. Dacă ar fi dezvoltate la scară mai mare, cu mai multe resurse și o viziune comună, acestea ar putea echilibra flancul estic și ar putea crea un bloc regional puternic în interiorul Uniunii Europene. B9 ar putea deveni un motor real pentru dezvoltarea capacităților de apărare, prin investiții comune și interoperabilitate crescută, în timp ce Inițiativa celor Trei Mări ar putea accelera integrarea economică și infrastructurală a regiunii.
