Explorând jocul subtil al luminii: O introspecție în relații umane complexe
Când Dumnezeu a spus „să fie lumină” a trasat, de fapt, o graniță între timp și netimp. Lumina începuse, de atunci, să puncteze Creația și s-o împartă, s-o facă măsurabilă. Dar, în același timp, lumina „luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”. Lumina aduce la suprafață Necuprinsul. Ai nevoie de lumină ca să te vezi, cum ai nevoie de întuneric ca să te ascunzi. Așa se naște un „joc al luminii”, un joc al ceea ce se vede și al ceea ce se vrea ascuns.
Regizorul Ovidiu Georgescu propune publicului român un film unic, un film de concepție și de introspecție în care se pot regăsi ușor generațiile. „Jocul luminii” este despre relația tensionată dintre un tată, Paul (Nicu Mihoc), fost actor ajuns într-un azil izolat, și fiul său Johnny (Marius Turdeanu), finanțist în New York, care se regăsesc după 20 de ani. Un film ca o viață: cu tensiuni, orgolii, lucruri rămase nespuse, emoții îngropate.
Mediafax: Filmul „Jocul luminii”, care intră în cinematografe din 6 mai, pornește de la piesa de teatru „Nu mai sunt vișine. La cină”, semnată de Teodora Herghelegiu. Ovidiu Georgescu explică: ‘Piesa Teodorei Herghelegiu a fost pentru mine un punct de plecare, nu unul de sosire. Am preluat din ea arhitectura narativă, această confruntare interumană concentrată, această tensiune aproape claustrofobică și am început să o gândesc în termeni strict cinematografici. Teatrul s-a terminat, dacă vreți, în momentul în care am ales să nu filmez o piesă, ci să construiesc un film.’
În „Jocul luminii”, miza se pune pe relația fragilă dintre tată și fiu, pe acumulările de orgolii și lucruri nespuse. Regizorul explică: ‘M-a interesat, înainte de toate, zona aceea fragilă și, în același timp, extrem de dură, în care iubirea există, dar nu mai știe cum să se exprime. Relația părinte-copil are ceva universal, dar și profund particular în fiecare caz.’
În film, culorile albastru și maro nu sunt doar un element estetic, ci reprezintă o prelungire vizuală a tensiunii dintre personaje. Albastrul simbolizează distanța și luciditatea, în timp ce maroul ține de uzură și de trecut. Spațiul azilului devine un personaj în sine, impregnat de aceste culori, reflectând conflictul dintre prezent și trecut.
„Jocul luminii” deschide o trilogie dedicată Kammerspielfilm, cinematografului de cameră, ce susține apropierea personajelor și este centrat pe spațiul restrâns și pe evidențierea interacțiunii emoționale. Regizorul Ovidiu Georgescu subliniază: ‘În zona Kammerspielfilm nu ai unde să te ascunzi, nu te poți sprijini pe spectaculos, pe decoruri ample sau pe artificii vizuale. Totul se reduce la esențial: actor, relație, tensiune.’
