Congresul Extraordinar al PNL: Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

hotfax.ro-favicon
2 Minute de lectură

Congresul Extraordinar al PNL: Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal are loc duminică, începând cu ora 12:00, la Romexpo. Decizia convocării acestui congres a fost luată vineri, cu 85% dintre voturile exprimate, respectiv cu voturile a 566 de reprezentanți liberali în Consiliul Național Extraordinar. 97 de reprezentanți s-au opus, iar 19 s-au abținut de la vot.

La eveniment sunt așteptați 2.500 de delegați care vor alege noua conducere a partidului și vor modifica Statutul formațiunii. Printre principalele modificări propuse se numără crearea Biroului Permanent Național ca structură centrală de conducere, desființarea BEX și integrarea atribuțiilor acestuia în cele ale BPN, revenirea la formula de alegere a conducerii PNL pe bază de moțiuni, reducerea numărului de prim-vicepreședinți de la patru la unul, precum și crearea Comisiei Naționale pentru Litigii.

Ilie Bolojan și-a depus candidatura pentru funcția de lider al PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”. Echipa propusă de Bolojan include nume precum Dan Motreanu, Robert Sighiartău, Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureșan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoș Pîslaru, Florin Roman și Gabriela Horga.

În ciuda anunțului inițial, Adrian Veștea s-a retras din cursa pentru președinția PNL, considerând că acest Congres este un demers nestatutar și nelegal. Veștea a declarat că nu va candida pentru a nu susține ceea ce el consideră a fi un „simulacru democratic” care ar duce la instaurarea unei dictaturi în partid.

Share This Article
Niciun comentariu