Coaliția de Voință, sub asaltul Moscovei: Nicușor Dan și Maia Sandu la reuniunea de la Paris
Autoritățile de la Moscova au lansat un atac dur la adresa reuniunii Coaliției de Voință pentru susținerea Ucrainei, calificând grupul drept o „coaliție a războinicilor”.
„Aș numi-o o coaliție a războinicilor. Acest grup de țări nu dorește pacea, ci mai degrabă continuarea războiului. Este o coaliție de fanatici care se amăgesc cu privire la posibilitatea de a-i provoca țării noastre o înfrângere strategică”, a declarat luni Dmitri Peskov, citat de agenția rusă TASS.
La reuniunea „Coaliției de Voință”, desfășurată în zilele de luni și marți, la Paris, participă și președintele României, Nicușor Dan.
„Președintele României va sublinia necesitatea ca Ucraina să poată negocia încheierea războiului dintr-o poziție de forță, astfel încât pacea obținută să fie una durabilă și justă”, a transmis Administrația Prezidențială.
La întâlnirea de la Paris, va participa pentru prima dată și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a fost invitată de președintele francez Emmanuel Macron.
„Participarea R. Moldova la Coaliția de Voință este o continuare firească a sprijinului oferit Ucrainei. Participarea țării noastre este pe deplin compatibilă cu neutralitatea consfințită în Constituție: coaliția este un format de cooperare flexibil, iar din ea fac parte și alte state europene neutre”, a anunțat președinția de la Chișinău.
Coaliția de Voință este un format de coordonare politică și diplomatică, co-prezidat de Franța, Germania și Regatul Unit. Din această structură fac parte 37 de state, majoritatea europene, care au scopul de a sprijini Ucraina.
Reuniunea de luni va fi coprezidată la Paris de Emmanuel Macron, de prim-ministrul britanic, Keir Starmer, și de cancelarul german, Friedrich Merz. Pe agenda întâlnirii se află subiecte precum progresele obținute după summitul G7 de la Evian, despre continuarea sprijinului pentru apărarea Ucrainei, intensificarea presiunii Rusiei, inclusiv combaterea așa-numitei „flote fantomă”, dar și un bilanț al planificării operaționale a garanțiilor de securitate pentru Ucraina.
