Cetățenii UE formulează 20 de recomandări pentru pregătirea în situații de urgență
În acest weekend, la Bruxelles, Comisia Europeană a încheiat lucrările Grupului cetățenilor europeni privind pregătirea pentru situații de urgență. Cei 150 de cetățeni selectați aleatoriu din cele 27 de state membre ale UE au formulat 20 de recomandări pentru întărirea capacității UE de a preveni și gestiona crizele, după aproape trei luni de dezbateri și consultări.
Recomandările, transmise oficial directorului general pentru protecție civilă și operațiuni umanitare europene, Maciej Popowski, vor ajuta la aplicarea Strategiei Uniunii pentru Pregătire. Propunerile cetățenilor sunt împărțite în șase domenii principale: comunicarea riscurilor și a crizelor, integritatea informațiilor, incluziunea, autosuficiența, implicarea cetățenilor și educația.
Participanții au cerut măsuri pentru educarea populației în privința pregătirii pentru situații de urgență, îmbunătățirea sistemelor de avertizare și a comunicării în timpul crizelor, sprijinirea voluntariatului, creșterea autosuficienței și rezilienței europene, combaterea dezinformării și oferirea unui sprijin mai bun pentru persoanele vulnerabile din punct de vedere financiar și celor cu dizabilități.
Printre măsurile concrete propuse se numără distribuirea de broșuri către gospodării cu informații despre autosuficiența pentru 72 de ore în caz de criză, organizarea de campanii de informare din ușă în ușă și implicarea autorităților locale pentru creșterea credibilității mesajelor. De asemenea, se propune introducerea unui sistem standardizat de simboluri vizuale și sonore pentru identificarea rapidă a locațiilor și serviciilor în perioade de criză, oriunde în UE.
