Cetățenia italiană, în pericol pentru milioane de descendenți: analiză Curtea Supremă
Magistrații de la Curtea de Casație au analizat recent mai multe cazuri legate de modificările introduse în 2024 și 2025 privind cetățenia italiană. Schimbările au limitat drastic dreptul la cetățenie pentru descendenții italienilor născuți în afara țării. Noua legislație adoptată în martie 2025 a redus transmiterea cetățeniei la doar două generații. Totodată a restrâns semnificativ dubla cetățenie, mai scrie CNN.
În plus, o regulă introdusă anterior – cunoscută drept „problema minorului” – prevede că linia de descendență este întreruptă dacă părintele unui copil născut în străinătate se naturalizează într-o altă țară cât timp copilul este minor. Această prevedere a exclus automat numeroși descendenți din țări precum SUA, unde cetățenia se acordă prin naștere pe teritoriu.
Curtea a analizat trei cazuri reprezentative: două familii din Statele Unite, cu rădăcini italiene pe trei și patru generații, și un cetățean venezuelean a cărui mamă s-a naturalizat când acesta era copil. Situația a generat discrepanțe evidente: în cazul venezueleanului, fratele său obținuse deja cetățenia înainte de introducerea noilor reguli.
Un punct important în dezbatere a fost opinia Procurorului General, care a susținut că cetățenia nu poate fi pierdută involuntar. Avocații reclamanților au invocat această interpretare ca argument-cheie împotriva restricțiilor.
Deși cazurile analizate vizează regulile din 2024, o decizie favorabilă ar putea deschide calea contestării legii din 2025. Avocații speră că instanța va stabili un principiu clar: cetățenia este un drept dobândit la naștere și nu poate fi limitat retroactiv.
Situația este complicată și de faptul că legea a fost deja contestată la Curtea Constituțională. Acolo, judecătorii au dat inițial dreptate guvernului, fără a publica încă motivarea. Pentru milioane de persoane din diaspora italiană, miza este uriașă. Unii au renunțat la joburi sau s-au mutat în Italia, doar pentru a descoperi că nu mai sunt eligibili pentru cetățenie.
Decizia vine într-un context sensibil pentru Italia, care se confruntă cu un declin demografic accentuat. Rata fertilității a scăzut la 1,14 copii per femeie în 2025, una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, în timp ce populația îmbătrânește rapid. Verdictul Curții de Casație ar putea avea un impact major, nu doar pentru reclamanți, ci pentru întreaga politică de cetățenie a Italiei și relația sa cu milioanele de oameni care își revendică originile italiene.
