Premierul Canadei avertizează: Criza din Alberta, un posibil Brexit canadian
Declarațiile au fost făcute la Ottawa, în contextul în care guvernul provinciei Alberta analizează organizarea unui referendum privind rămânerea în cadrul Canadei, scrie CNBC. Provincia, cunoscută pentru resursele sale importante de petrol și gaze, este scena unei mișcări separatiste care a câștigat teren în ultimele luni.
Vorbind în fața jurnaliștilor, Mark Carney a spus că experiența Marii Britanii după Brexit demonstrează cât de riscant poate deveni un astfel de vot. „În aceste chestiuni legate de separare, se spune adesea că oamenii nu au nimic de pierdut și că votul va întări poziția de negociere. Este o cacealma foarte periculoasă”, a declarat premierul canadian.
Comentariile lui Mark Carney vin după ce Danielle Smith, premierul provinciei Alberta, a anunțat intenția organizării unui referendum privind statutul provinciei în cadrul federației canadiene. Potrivit autorităților locale, votul ar urma să aibă loc în toamna acestui an și nu ar avea caracter obligatoriu.
Mai mulți economiști internaționali susțin că Brexit-ul a avut un impact semnificativ asupra economiei britanice. Unele estimări arată că produsul intern brut al Regatului Unit a fost redus cu până la 8% până în 2025, pe fondul scăderii investițiilor, al încetinirii productivității și al dificultăților de pe piața muncii.
În acest context, Mark Carney încearcă să transmită un semnal de avertizare alegătorilor din Alberta, sugerând că o eventuală separare ar putea genera incertitudine economică și efecte pe termen lung asupra întregii regiuni. Deocamdată, autoritățile canadiene nu au anunțat data exactă a referendumului, însă tema separatismului din Alberta este așteptată să devină una dintre cele mai importante dezbateri politice din Canada în lunile următoare.
