SUA aprobă vânzarea de echipamente HAWK către Ucraina în valoare de 108 milioane de dolari
Departamentul de stat al SUA a decis joi să aprobe o posibilă vânzare de echipamente pentru întreținerea sistemului de rachete antiaeriene HAWK către Ucraina, cu un cost total estimat de 108,1 milioane de dolari.
Potrivit unui comunicat de presă emis de instituție, Ucraina intenționează să achiziționeze remorci cu catarg montabil, anumite piese de schimb, consumabile și accesorii, solicitând totodată asistență pentru întreținere.
Departamentul de stat al SUA a subliniat că această vânzare propusă va sprijini obiectivele de politică externă și de securitate națională ale Statelor Unite, contribuind la consolidarea securității unei țări partenere considerată o forță de stabilitate politică și economică în Europa.
Principalul contractant pentru acest proiect este Sierra Nevada Corporation, cu sediul în Colorado. Instituția a precizat că vânzarea propusă nu va afecta echilibrul militar de bază din regiune și nici capacitatea de apărare a SUA.
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a adus o reducere semnificativă a ajutorului militar acordat Ucrainei, în comparație cu perioada administrației predecesorului său, Joe Biden.
