Cum s-a produs tragedia
Tragedia a avut loc în jurul orei 19:40, în timp ce se pregăteau pentru celebrul eveniment „Corrida Picassiana”, programat pentru Sâmbăta Mare. Ortiz, fost toreador și angajat administrativ al arenei, se ocupa de descărcarea și gestionarea animalelor, conform La Vanguardia. Conform informațiilor inițiale, un taur ce urma să fie tratat pentru o rană minoră l-a atacat pe Ortiz neașteptat. Acesta nu a avut șansa de a se feri, fiind lovit mortal de cornul puternic al animalului.
O viață dedicată corridei
Ricardo Ortiz nu era un străin în lumea corridei. Născut într-o familie cu tradiție, tatăl său fiind de asemenea toreador, Ortiz și-a început cariera în anii ’80. A câștigat trofeul prestigios „Zapato de Oro” (Pantoful de Aur) în tinerețe. A devenit matador cu acte în regulă în 1994, într-o ceremonie din Ecuador, luptând ulterior în celebrul arena „Las Ventas” din Madrid. După retragerea din activitatea sportivă la începutul anilor 2000, Ortiz a rămas implicat în lumea corridei, lucrând în culisele arenei din orașul său natal.
Deznodământul, investigația și mesajele de condoleanțe
Poliția Națională din Spania a deschis o anchetă, tratând cazul drept un accident de muncă. Brigada de Omucideri examinează respectarea protocoalelor de siguranță în manipularea animalelor. Comunitatea taurină din Spania și organizatorii evenimentului au transmis condoleanțe familiei, descriindu-l pe Ortiz drept o persoană extrem de respectată și iubită. Cu toate acestea, corrida programată pentru sâmbătă, la care participă matadori de renume precum Juan Ortega și Pablo Aguado, va rămâne un omagiu adus fostului matador.
