Senatorul USR ironizează PSD: Sorin Grindeanu citind în zațul de cafea dacă mai rămâne la guvernare
Declarația ironică a fost făcută la RFI de senatorul USR Ștefan Pălărie, care afirmă că PSD creează crize artificiale. Pălărie le cere social-democraților să fie responsabili și să nu rupă coaliția, după consultarea internă din 20 aprilie.
Ștefan Pălărie critică referendumul din PSD privind prezența în coaliție, afirmând: „PSD generează și întreține crize artificiale, care să creeze în spațiul public o imagine că Guvernul din care, culmea, PSD face parte, nu se descurcă sau nu ia cele mai bune măsuri. Calculul politic din spate este unul profund greșit și e unul care nici măcar nu îi ajută din punct de vedere electoral”.
În opinia sa, „PSD imaginează sau dacă nu există, creează tot felul de probleme în societatea românească, pe care apoi le întreține și apoi spune: uite, Guvernul din care facem parte sau premierul nu le poate rezolva. E așa, o chestie ca din Cascadorii Râsului, până la urmă”.
Întrebat ce va face USR dacă PSD nu îi mai vrea la guvernare, Ștefan Pălărie îl ironizează pe liderul PSD, Sorin Grindeanu: „I-am văzut pe cei de la PSD ba făcând sondaje interne, ba făcând sondaje pe Facebook, mai avem puțin să-l vedem pe domnul Grindeanu dimineața citind în zațul de cafea dacă mai rămân sau nu mai rămân la guvernare”.
Despre o posibilă acțiune a PSD de a demite Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan, senatorul a declarat: „Dacă PSD va acționa în direcția demiterii acestui Guvern, în mod evident, USR nu va sta a doua zi la masă cu aceiași oameni care au dat jos Guvernul, considerându-i oameni de bună credință pentru formarea unui nou parteneriat, acest lucru nu e posibil”.
