Secția pentru Procurori din CSM, blocată în avizarea numirilor lui Alex Florența și Marius Voineag
Astăzi, într-o nouă rundă de voturi, Secția pentru Procurori din Consiliul Superior al Magistraturii a rămas din nou blocată în avizarea numirilor lui Alex Florența și Marius Voineag în funcțiile de procurori adjuncți ai DIICOT și Parchetului General.
Votul a fost, ca și în săptămânile precedente, unul de balotaj, de 3 la 3, ceea ce face imposibilă obținerea unui aviz consultativ în acest moment. Potrivit legii, Secția pentru Procurori are obligația să supună la vot propunerile până la expirarea termenului pentru trimiterea avizului consultativ către ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Într-o intervenție la emisiunea OFF The Record de pe Mediafax, ministrul Radu Marinescu a subliniat că un vot de 3 la 3 echivalează cu lipsa unui aviz. Marinescu a declarat că, conform procedurilor legale, în lipsa unui aviz din partea CSM, decizia finală va reveni președintelui.
În paralel, recent, Secția de Procurori din CSM a avizat negativ și alte propuneri, precum cea pentru funcția de adjunct al DNA și pentru șefia Parchetului General. Ministrul Justiției a declarat că cei avizați negativ vor trebui să fie reaudiționați conform legii și a subliniat că propunerile sale sunt motivate și argumentate în detaliu.
Până în prezent, doar doi procurori au primit aviz pozitiv în unanimitate pentru șefiile DNA și DIICOT. Situația din CSM rămâne tensionată, iar deciziile ulterioare vor influența în mod direct conducerea marilor parchete din România.
