Gheorghe Hagi, profund emoționat de dispariția lui Mircea Lucescu: ‘A fost ca un părinte pentru mine’
Gheorghe Hagi a fost vizibil emoționat atunci când a vorbit despre Mircea Lucescu, descriindu-l ca pe un mentor deosebit. ‘Va fi întotdeauna în sufletul meu, a fost ca un părinte, îmi este greu să vorbesc’, a mărturisit Hagi în timpul unei intervenții la Digi 24.
Gheorghe Popescu, fostul coleg de echipă al lui Hagi, a transmis un mesaj emoționant pe Facebook, aducând omagiu celui care a dedicat viața fotbalului. ‘A iubit atât de mult fotbalul, încât i-a dedicat viața până în ultimul minut. O pierdere uriașă pentru tot sportul românesc; pentru noi, cei care am avut șansa să-i fim jucători, dar și pentru generațiile întregi de suporteri care s-au bucurat de performanțele unei cariere unice în istorie. Rămas bun, Nea Mircea’, a scris Popescu.
Mircea Lucescu a încetat din viață marți seara, conform anunțului făcut de Spitalul Universitar de Urgență București. Decesul a fost declarat în data de 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30. Cu o carieră impresionantă, Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc, fiind recunoscut drept unul dintre tehnicienii cu cea mai lungă și diversă carieră din Europa.
