Călin Georgescu, mesaj de recunoștință și unitate după ridicarea controlului judiciar
Într-o postare emoționantă pe Facebook, Călin Georgescu a transmis un mesaj plin de recunoștință și unitate, după ce Tribunalul București a admis contestația formulată de avocații săi, dispunând ridicarea măsurii de control judiciar impusă anterior.
„Mare este Numele Sfintei Treimi! Cu smerenie și recunoștință am trăit astăzi o mângâiere pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o în ajunul Sărbătorii Învierii lui Lazăr. Primim acest pas înainte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu, nu ca pe o biruință omenească. O rază din bucuria Învierii celei de obște”, a scris Călin Georgescu în noaptea de sâmbătă spre duminică.
În continuare, Georgescu și-a îndemnat susținătorii să rămână uniți în post, rugăciune și dragoste, recunoscând efortul și sprijinul primit în perioada dificilă. Acesta a subliniat importanța solidarității și a colaborării pentru un ideal comun, respectiv credința și binele poporului român.
„În săptămâna care urmează să rămânem uniți în post, rugăciune și dragoste pentru aproapele nostru, cu nădejdea ca Sfânta Înviere să ne regăsească un pic mai aproape de Dumnezeu…”, a adăugat fostul candidat la prezidențiale pe rețelele de socializare.
Decizia Tribunalului București de a ridica controlul judiciar a fost motivată de concluzia că măsura nu este temeinică, iar instanța a dispus eliminarea acesteia, oferindu-i lui Călin Georgescu posibilitatea de a-și continua activitatea fără restricțiile impuse anterior.
