Intervenție rapidă a Forțelor Navale Române în urma exploziei de pe nava LPG Gas Lisbon
Ministerul Apărării Naționale a anunțat marți că este pregătit să sprijine instituțiile implicate în gestionarea incidentului produs la bordul navei comerciale LPG Gas Lisbon, lovită în timpul nopții în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 20 de mile marine de țărm.
Reprezentanții MApN au declarat că au fost pregătite un elicopter IAR-330 Puma Naval și două nave militare ale Forțelor Navale Române. La nevoie, aceste forțe vor fi suplimentate.
Totodată, Direcția Hidrografică Maritimă din cadrul Ministerului Apărării Naționale a emis o avertizare pentru navigatori, astfel încât navele să evite zona în care s-a produs incidentul.
Nava comercială GAS LISBON, un tanc petrolier de tip LPG sub pavilion liberian, naviga în dimineața zilei de 21 iulie la aproximativ 20 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe. Vasul plecase din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul Reni, din Ucraina, având la bord peste 3.790 de tone de propan și un echipaj format din 17 persoane.
În urma incidentului, nava a suferit avarii majore, însă toate persoanele aflate la bord au fost salvate. Toți membrii echipajului au fost evacuați și recuperați în siguranță, iar răniții au fost transportați în Portul Sulina, unde au fost preluați de echipajele medicale.
