Valul de căldură letal în Europa: Peste 9.000 de decese într-o săptămână, vârstnicii cei mai afectați
Rețeaua europeană de monitorizare a mortalității a făcut publice date alarmante: peste 9.000 de decese au fost înregistrate într-o singură săptămână, iar persoanele în vârstă de peste 65 de ani au fost cele mai afectate. Această categorie este considerată cea mai vulnerabilă în timpul episoadelor de căldură extremă, conform experților.
„Un astfel de exces de mortalitate în această perioadă a anului este neobișnuit. Nivelul este foarte ridicat”, a declarat Lasse Vestergaard, medic-șef la Institutul Statens Serum din Danemarca, gazda rețelei EuroMOMO, într-un interviu acordat Reuters. Cercetătorii nu au identificat alți factori majori care să explice creșterea bruscă a mortalității în acea săptămână, cum ar fi un nou val de COVID-19 sau alte epidemii.
În Franța și Belgia, situația a fost una alarmantă, acestea fiind singurele state europene care au raportat un nivel „foarte ridicat” al mortalității în ultima săptămână din iunie, conform datelor rețelei europene de monitorizare a mortalității. În Belgia, institutul de sănătate publică Sciensano a avertizat că este cel mai grav episod de acest fel de la începutul monitorizării, în anul 2000.
Valul de căldură a dus la temperaturi record în mai multe țări europene, inclusiv Franța, Spania și Marea Britanie. Căldura extremă a cauzat probleme precum perturbarea alimentării cu energie electrică, închiderea unor școli și extinderea incendiilor de vegetație în Franța și Peninsula Iberică.
O analiză efectuată de cercetători de la Imperial College London, Met Office și London School of Hygiene & Tropical Medicine a estimat că aproximativ 2.700 de persoane au decedat din cauze asociate căldurii în Anglia și Țara Galilor în timpul valurilor de caniculă din mai și iunie. Specialiștii atrag atenția că 42% dintre aceste decese sunt atribuite intensificării valurilor de căldură, fenomen legat de încălzirea globală.
