Operațiunea DIICOT: Grupare de criminalitate organizată dezvăluită în Râmnicu Vâlcea

hotfax.ro-favicon
7 Minute de lectură

Operațiunea DIICOT: Grupare de criminalitate organizată dezvăluită în Râmnicu Vâlcea

Potrivit DIICOT, marți au fost puse în aplicare „12 mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză ce vizează o grupare de criminalitate organizată constituită pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea în toamna anului 2025”. Această grupare era „formată din cel puțin 20 de suspecți, specializată în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, fals informatic, acces fără drept într-un sistem informatic, fraudă informatică și spălare a banilor”.

Grupul a controlat peste 100 de conturi bancare. Din investigațiile realizate de autorități, „a rezultat că grupul infracțional organizat a acționat pentru controlarea unor fluxuri financiare, formate din circa 110 conturi bancare deschise în România, Germania, Spania și Marea Britanie”. „Astfel, mai mulți membri, în baza unei înțelegeri prealabile, au pus la dispoziție conturile bancare suspecților de comiterea infracțiunilor de criminalitate informatică: înșelăciune, fals informatic, acces fără drept la un sistem informatic, fraudă informatică, care au aderat la grupare, pentru a le folosi la comiterea infracțiunilor.

Ulterior comiterii fiecărei infracțiuni și confirmării virării sumelor de bani de către victime, membrii grupării aveau și rolul de a transfera sumele de bani în alte conturi pe care le controlau, cum sunt cele deschise în România. Totodată, aveau rolul de a retrage sumele de bani direct de la ATM-uri”, a transmis DIICOT.

Peste 30 de victime identificate. Autoritățile au transmis că „până în acest moment au fost identificate 30 de persoane vătămate. Ele sunt prejudiciate cu peste 800.000 de euro”. „Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate mai multe modalități de acțiune ale grupului infracțional organizat”. Acesta posta „anunțuri fictive în mediul online, privind diferite bunuri de valoare, în principal autoturisme sau prin preluarea frauduloasă a controlului conturilor de utilizator ale unor companii germane, create pe o cunoscută platformă online”.

„Din investigații a rezultat că, în perioada cuprinsă între septembrie 2025 și aprilie 2026, au fost preluate în mod abuziv cel puțin 422 de conturi de comercianți”. În aceeași perioadă, „au fost publicate peste 5000 de anunțuri false”.

Urmăreau persoane cu un istoric mare de tranzacții. Inițial, „operațiunea de preluare a conturilor unor utilizatori legitimi ai platformei germane a fost utilizată pentru a beneficia de credibilitatea pe care aceste conturi o aveau pe platforma de comerț online respectivă. Utilizatorii legitimi ai acestor conturi aveau un istoric mare de tranzacții comerciale efectuate fără incidente. Acest aspect optimiza șansele de reușită ale suspecților în a doua etapă a activității infracționale, aceea de postare spre vânzare a unor bunuri mobile pe care aceștia nu le dețineau în realitate.

Acțiunea asigura beneficiul material al membrilor grupării și care era scopul final al activității infracționale a acestora”, potrivit DIICOT. „În vederea preluării controlului conturilor de utilizator, suspecții au obținut credențialele de acces și au accesat fără drept contul de utilizator respectiv”, au adăugat autoritățile.

Ca urmare, „au fost create pagube companiilor care dețineau conturile de utilizator respective și a căror activitate comercială a fost afectată”. Conturile utilizatorilor, preluate pentru postarea de anunțuri fictive. „În final, conturile «preluate» au fost accesate fără drept și folosite pentru postarea unor anunțuri fictive de vânzare bunuri pe care în realitate membrii grupării nu le dețineau și inducerea în eroare a unor persoane (cetățeni străini), pe care le-au determinat să vireze, în conturi bancare controlate de grupare, sumele de bani care reprezentau contravaloarea produselor pe care aceștia considerau că le achiziționează, respectiv autoturisme și pe care în realitate nu le-au primit”, a transmis DIICOT.

O altă metodă utilizată a fost „fraudarea unor companii prin preluarea controlului adreselor de poștă electronică folosite pentru desfășurarea tranzacțiilor comerciale și schimbarea datelor de plată ale facturilor emise, victimele fiind induse în eroare să vireze sume de bani în conturi bancare deschise în Germania și Spania și folosite de grupare”.

Alte metode ale grupului infracțional. Astfel, „victima era indusă în eroare, prin mijloacele frauduloase să achite suma indicată în factură către partenerul de afaceri, pentru lucrările/serviciile realizate, însă într-un cont bancar controlat de către membrii grupării, iar imediat după virarea sumei de bani în cont aceasta era transferată către conturile bancare din România sau alte țări, pe care gruparea le controla, după care acestea erau retrase, cu cardul, de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea”, conform autorităților.

O altă metodă „a fost fraudarea unor persoane vătămate prin postarea unor anunțuri fictive privind vânzarea unor bunuri. Prejudiciul identificat numai în 7 luni, octombrie 2025 – aprilie 2026, fiind de cel puțin 1.351.000 euro”, a adăugat DIICOT.

Descoperiri în urma perchezițiilor. În urma perchezițiilor, „au fost găsite și ridicate aproximativ 200 de dispozitive de stocare a datelor, sumele de circa 60.000 euro și 38.000 lei, lingouri de aur si monede de aur, act de identitate falsificat, înscrisuri, o armă letală, precum și alte mijloace de probă”.

„Față de doi inculpați, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Argeș au luat măsura reținerii, urmând ca in cursul acestei zile sa se pronunțe judecătorul de drepturi și libertăți cu privire la propunerea de arestare preventivă în vederea extrădării. Față de alți 6 inculpați, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au luat măsura reținerii. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru o perioadă de 30 de zile”.

Totodată, „au fost instituite măsuri asiguratorii de peste 1 milion de euro cu privire la imobile, autoturisme și sume de bani deținute de membrii grupării”, au mai transmis autoritățile.

Share This Article
Niciun comentariu