Cum să-ți pregătești trusa medicală de călătorie: Sfaturile unui farmacist pentru o vacanță în siguranță
O trusă medicală de călătorie nu trebuie să fie complicată, ci adaptată destinației, activităților planificate și stării de sănătate a fiecărei persoane, afirmă farmacista cliniciană Sue Ojageer, într-un interviu acordat publicației The Independent. Potrivit acesteia, o pregătire atentă înainte de plecare poate face diferența în cazul unor situații neprevăzute apărute în timpul vacanței.
Ce ar trebui să conțină trusa medicală
Sue Ojageer recomandă ca adulții să aibă în bagaj un antihistaminic pentru alergii sau înțepături de insecte, șervețele antiseptice, un unguent cu antibiotic și plasturi pentru răni minore. De asemenea, aceasta recomandă un analgezic pentru dureri provocate de călătorie sau de îmbolnăviri și un termometru digital. Farmacista mai spune că un dezinfectant pentru mâini, crema cu protecție solară, un repelent împotriva insectelor și plicurile cu săruri de rehidratare orală sunt utile pentru prevenirea deshidratării, arsurilor solare, înțepăturilor și unor îmbolnăviri.
Recomandări pentru vârstnici și copii
Farmacista atrage atenția că persoanele în vârstă au nevoi suplimentare în timpul călătoriilor. Ea recomandă includerea în bagaj a ciorapilor compresivi, precum și a încărcătoarelor, bateriilor și dispozitivelor medicale necesare, cum ar fi monitoarele utilizate pentru diverse afecțiuni. În cazul bebelușilor și copiilor mici, trusa ar trebui să conțină antipiretice pediatrice, spray nazal cu ser fiziologic, cremă pentru iritațiile de scutec și soluții cu electroliți pentru rehidratare.
Trusa trebuie adaptată destinației
Specialista recomandă ca trusa medicală să fie pregătită în funcție de activitățile planificate. Pentru drumeții sunt utile plasturii pentru bășici, iar în zonele cu temperaturi ridicate sunt recomandate tabletele cu electroliți pentru prevenirea deshidratării. În cazul deplasărilor în regiuni izolate, unde accesul la apă potabilă este limitat, aceasta recomandă tablete pentru purificarea apei sau un filtru portabil.
Nu uitați medicamentele prescrise și asigurarea medicală
Sue Ojageer recomandă ca persoanele aflate sub tratament să își ia medicamente suficiente pentru întreaga călătorie și o rezervă pentru încă trei până la șapte zile, păstrată în bagajul de mână, în cazul unor întârzieri sau incidente. Ea subliniază că persoanele cu alergii severe nu ar trebui să plece fără medicația de urgență prescrisă, inclusiv epinefrină, dacă aceasta este necesară. Farmacista recomandă și încheierea unei asigurări medicale de călătorie, precum și păstrarea unei liste tipărite cu medicamentele administrate și a unor copii digitale ale rețetelor.
