Scandal de corupție zguduie Spania: Fost ministru condamnat la 24 de ani de închisoare
Jose Luis Abalos a fost condamnat la 24 de ani de închisoare pentru apartenență la o organizație criminală, corupție, delapidare de fonduri publice și trafic de influență, conform informațiilor furnizate de AFP.
Alături de fostul său consilier, Koldo García, condamnat la 19 ani de închisoare, Abalos a fost implicat în atribuirea ilegală a unor contracte pentru achiziția a milioane de măști de protecție în timpul pandemiei de Coronavirus.
Victor de Aldama, un alt inculpat din același dosar, a primit o pedeapsă mai mică, de patru ani și jumătate de detenție, datorită colaborării cu procurorii pe durata anchetei.
În timpul procesului, Aldama a susținut că premierul Pedro Sanchez ar fi fost liderul rețelei de corupție, iar Partidul Socialist Spaniol ar fi beneficiat de finanțare ilegală din comisioanele obținute din contractele investigate.
În replică, premierul spaniol a negat vehement acuzațiile, subliniind că nu a fost implicat în activități ilegale și că nu a avut cunoștință despre presupusele fraude.
Pe lângă acest caz, un alt scandal planează asupra guvernului de la Madrid, cu soția premierului, Begona Gomez, trimisă în judecată pentru corupție. Ea este suspectată că a folosit influența sa, ca soție a liderului spaniol, pentru a obține și gestiona un post la Universitatea Complutense din Madrid.
