Influencerul Makaveli, implicat într-un dosar de evaziune fiscală: Prejudiciul estimat depășește 570.000 de lei

hotfax.ro-favicon
1 Minute de lectură

Influencerul Makaveli, implicat într-un dosar de evaziune fiscală

Potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse apropiate anchetei, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice pun în aplicare patru mandate de aducere într-un dosar care vizează infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală.

Anchetatorii susțin că persoanele vizate ar fi ascuns și nu ar fi declarat venituri obținute din activități de creator de conținut pe platforme de social media, în valoare totală de 3.324.147 de lei. Prejudiciul calculat de autorități se ridică la aproximativ 574.000 de lei.

Surse judiciare afirmă că ceilalți trei suspecți din dosar nu sunt persoane publice și ar fi fost folosiți pentru derularea unor operațiuni financiare prin intermediul conturilor lor, anchetatorii suspectând că acestea ar fi fost utilizate pentru transferul și gestionarea sumelor obținute din activitatea online.

Persoanele vizate sunt audiate pentru aducerea la cunoștință a acuzațiilor, a drepturilor și obligațiilor procesuale, iar autoritățile analizează instituirea unor măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului.

Share This Article
Niciun comentariu