Sanda Țăranu – Eleganță, rafinament și devotament în lumea televiziunii românești
Una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri ale Televiziunii Române, Sanda Țăranu, s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, după o carieră de aproape patru decenii petrecute pe micul ecran, conform anunțului făcut de familia sa pentru Oficiul de Știri. Pentru mulți români, Sanda Țăranu a reprezentat un simbol al eleganței, rafinamentului și profesionalismului în lumea televiziunii.
Într-un comunicat, familia a transmis: „Cu profundă durere anunțăm plecarea dintre noi a Sandei Țăranu, una dintre cele mai iubite și respectate personalități ale Televiziunii Române. Adevărata noblețe se vede în bunătatea cu care atingi sufletele oamenilor. Sanda Țăranu a întruchipat această noblețe prin fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare apariție a sa. Frumoasă, caldă, inteligentă și distinsă, Sanda Țăranu a fost o emblemă a Televiziunii Române, definiția rafinamentului și a eleganței.”
Conform informațiilor oferite de apropiați, cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu Sandei Țăranu o vor putea face începând cu 30 mai 2026, la Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe Capra. Programul ceremoniilor funerare include:
- 30 mai 2026, ora 15:00 – depunerea pentru ultimul omagiu
- 31 mai 2026, ora 12:00 – slujba de priveghi
- 1 iunie 2026, ora 11:00 – ceremonia de înmormântare
Printre ultimele apariții publice ale Sandei Țăranu s-a numărat participarea la podcastul „Altceva, cu Adrian Artene”, difuzat în aprilie anul trecut, într-o ediție specială de Sâmbăta Luminată. În cadrul emisiunii, Adrian Artene a evidențiat emoțiile pe care fosta crainică le transmitea telespectatorilor și momentele de tranziție din cariera sa. Sanda Țăranu a povestit: „Aduceați liniștea, așa cum aduceați liniștea în fiecare casă a românilor, în fiecare seară. Numai că, aflu din documentare, că singura neliniștită erați dumneavoastră. În momentul în care ați apărut pentru prima dată la televiziune și v-ați îndepărtat de scena care vă aducea atâta fericire (Sanda Țăranu fiind actriță, la bază-n.r.), v-a cuprins un sentiment de panică.”
Într-un alt fragment din podcast, Sanda Țăranu a dezvăluit: „E bine spus panică, dar nu chiar atât încât să mă copleșească complet. Dar mi-am dat seama că e ceva în neregulă, dar m-am obișnuit repede. Apropo de faptul că am lipsit atâția ani, pentru că numai cu un certificat medical eu am putut să schimb locul de muncă, pentru că la început familia era impacientată că vreau să plec din televiziune. Toată lumea din familie, soțul, părinții… «cum să pleci și să-ți lași meseria, după atâția ani, și unde să te duci?». Și am zis că la Uzina «23 August» și au început să râde de mine. «Nu râdeți de mine, că mie nu mi-e teamă de muncă, eu știu ce înseamnă munca și nu mi-e rușine să muncesc și sunt convinsă că voi fi foarte bine primit acolo» (a fost răspunsul său către familie-n.r.). În sfârșit, ducându-mă la spital, medicii au găsit această posibilitate și de a-mi schimba locul de muncă și a rămâne în televiziune într-un serviciu care tot personal artistic pretindea: era regia de montaj. Astfel, am stat aproape 5 ani fără să apar, auzindu-se doar glasul meu. Deci, eu îmi făceam într-un fel meseria, dar nu mă vedeam. Se auzea la Teleenciclopedie, unde făceam și traducerile filmelor documentare care veneau de la BBC și cu textul în față, că am învățat limba engleză cu un curs intensiv de 4 ore/zi”.
