Președinta S&D din PE condamnă atacul cu dronă în Galați și cere măsuri europene ferme
Președinta grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, a reacționat ferm după incidentul în care o dronă rusă ar fi lovit o clădire rezidențială din Galați. Aceasta a exprimat solidaritatea față de România și a cerut un răspuns hotărât la nivel european.
„Nu poate exista tăcere atunci când civilii sunt atacați pe teritoriul Uniunii Europene. Ne exprimăm întreaga solidaritate cu România, după ce o dronă rusă a lovit o clădire rezidențială din Galați”, a transmis García Pérez într-un mesaj public.
Lidera S&D a anunțat că grupul politic pe care îl conduce a solicitat organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European pe acest subiect. „Europa trebuie să răspundă prin sancțiuni împotriva Rusiei și prin măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor și a frontierelor noastre”, a adăugat García Pérez.
Declarația vine în contextul escaladării incidentelor de securitate la granița estică a Uniunii Europene, pe fondul războiului din Ucraina și al riscurilor tot mai mari pentru statele vecine.
