Nicușor Dan, un an de la alegeri: reforme, promisiuni și provocări pentru președinția României

hotfax.ro-favicon
5 Minute de lectură

Nicușor Dan, un an de la alegeri: reforme, promisiuni și provocări pentru președinția României

În urmă cu un an, Nicușor Dan a devenit președintele României după un scrutin electoral intens. Candidatul care a promovat mesajul „România Onestă” a obținut 53,6% din voturi în turul al doilea, învingându-l pe contracandidatul său George Simion.

Nicușor Dan și-a asumat o serie de obiective în campania electorală, printre care reforma administrației publice, combaterea corupției și menținerea legăturilor strânse cu Uniunea Europeană și NATO. În primul său an de mandat, președintele a participat activ la reuniuni internaționale, susținând poziția României în sprijinul Ucrainei și a partenerilor occidentali.

Deși unele proiecte de reformă au rămas în faza de consultare sau negociere politică, Nicușor Dan a fost criticat pentru neimplementarea unor măsuri importante, cum ar fi restructurarea aparatului administrativ și depolitizarea instituțiilor publice.

Sondajele de opinie au evidențiat fluctuații ale încrederii în președinte, iar unele promisiuni din campania electorală au fost subiectul dezbaterilor publice. Printre acestea se numără numirea unor șefi ai marilor parchete, majorarea TVA-ului și relația cu premierul Ilie Bolojan, despre care Nicușor Dan a făcut promisiuni în campanie.

În ciuda provocărilor și a criticilor, președintele Nicușor Dan continuă să își asume responsabilitatea pentru viitorul țării și să își propună obiective ambițioase pentru restul mandatului său.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, organizat pe 4 mai 2025, George Simion (AUR) s-a clasat pe primul loc, cu aproximativ 41% din voturile exprimate. Nicușor Dan a obținut 20,99%, respectiv aproximativ 1,98 milioane de voturi, calificându-se în turul al doilea. În al doilea tur de scrutin, desfășurat pe 18 mai 2025, Nicușor Dan a obținut 6.168.642 de voturi, reprezentând 53,6% din totalul voturilor valabil exprimate. George Simion a obținut 46,4%. Diferența dintre cei doi candidați a fost de aproximativ 830.000 de voturi. Nicușor Dan a candidat cu mesajul politic „România Onestă”, axat pe reformă administrativă, combaterea corupției și menținerea orientării pro-europene și pro-NATO a României. Principalele promisiuni electorale În campania electorală, Nicușor Dan a prezentat mai multe obiective asumate public: reforma administrației publice, depolitizarea instituțiilor statului, susținerea independenței justiției, reducerea cheultuielilor în sectorul public, digitalizarea serviciilor administrative, creșterea transparenței instituționale, consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană și NATO și sprijin pentru investiții în educație și sănătate. În primul an de mandat, președintele Nicușor Dan a participat la reuniuni ale Consiliului European și la summituri NATO, menținând pozițiile oficiale ale României privind sprijinul pentru Ucraina și cooperarea cu partenerii occidentali. Președintele a susținut în declarații publice necesitatea reducerii influenței politice în instituțiile publice și a criticat numirile politice în companii de stat și autorități publice. În primul an de mandat nu au fost adoptate modificări constituționale sau reforme administrative majore inițiate direct de Președinție. Domenii în care obiectivele asumate nu au fost finalizate Proiectele privind restructurarea aparatului administrativ și depolitizarea instituțiilor nu au fost implementate la scară largă. Printre inițiativele discutate public s-au numărat proiecte privind reorganizarea unor instituții publice, criterii de profesionalizare pentru companiile de stat, măsuri de digitalizare administrativă și propuneri privind creșterea transparenței cheltuielilor publice. O parte dintre aceste teme au rămas încă în faza de consultare sau negociere politică. Au continuat dezbaterile privind inflația, deficitul bugetar și nivelul cheltuielilor publice. Sondajele publicate în primul an de mandat au indicat fluctuații ale nivelului de încredere în președinte, pe fondul disputelor politice și al evoluțiilor economice. O parte dintre obiectivele asumate în campania electorală au fost transpuse în măsuri administrative și poziții publice, în timp ce alte proiecte de reformă au rămas în faze de negociere sau consultare politică. Obiective cu care a candidat și de care s-a dezis Nicușor Dan a candidat spunând că îl va propune pe Ilie Bolojan în funcția de premier dacă va câștiga alegerile. Ceea ce a și făcut. Acum susținătorii îi reproșează că nu îl mai susține pe premier, ba, mai mult, că a numit șefii marilor parchete așa cum și-ar fi dorit PSD, lucru intens negat atât de președinte, cât și de social-democrați. Dar poate cel mai mare reproș care i se aduce președintelui Nicușor Dan este acela că a promis în campanie că în mandatul său nu se va majora TVA, iar acest lucru s-a întâmplat imediat ce a fost învestit Guvernul Ilie Bolojan.

Share This Article
Niciun comentariu