Scandalul finanțării ilegale: Procurorii cer 7 ani de închisoare pentru Nicolas Sarkozy
Procurorii francezi susțin că Nicolas Sarkozy a încheiat o înțelegere cu liderul libian Muammar Gaddafi pentru a primi finanțare ilegală în schimbul promisiunii de a revizui situația juridică a unui apropiat. Potrivit anchetatorilor, aceste manevre frauduloase ar fi compromis „finanțarea alegerilor prezidențiale” în Franța.
Tot dosarul se învârte în jurul a două întâlniri secrete din Libia, la sfârșitul anului 2005, între Claude Guéant și Brice Hortefeux, cei mai apropiați colaboratori ai lui Sarkozy, și înaltul oficial libian Abdallah Senoussi. Senoussi, cumnat al lui Muammar Gaddafi, fusese condamnat în lipsă cu șase ani mai devreme la închisoare pe viață de către instanțele franceze pentru că a ordonat bombardarea avionului UTA DC-10, care a ucis 170 de persoane în 1989, inclusiv 54 de cetățeni francezi.
În lunile care au urmat, regimul libian a trimis aproximativ 6 milioane de euro în conturile intermediarului Ziad Takieddine, care a fost prezent în timpul întâlnirilor clandestine cu numărul doi libian.
Nicolas Sarkozy, condamnat, pe fond, la 5 ani de detenție
Procurorii de la Parchetul Național Financiar (PNF) au solicitat de la bun început o pedeapsă „descurajatoare” de șapte ani de închisoare pentru fostul președinte francez (2007-2012), acum în vârstă de 71 de ani. Tribunalul l-a condamnat, pe fond, pe Nicolas Sarkozy la cinci ani de închisoare, exclusiv pentru asociere la infracțiuni, constatând că acesta le-a permis celor mai apropiați colaboratori ai săi să se apropie de regimul libian pentru a obține fonduri pentru campania sa.
Astăzi, procurorii au cerut din nou, în apel, o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru Nicolas Sarkozy. Anchetatorii solicită, de asemenea, o amendă de 300.000 de euro și interdicția de a ocupa o funcție publică pe cinci ani. Parchetul a solicitat condamnarea lui Nicolas Sarkozy pentru conspirație, precum și pentru corupție, primire de fonduri publice furate și finanțare ilegală a campaniilor electorale.
„Nicolas Sarkoy este nevinovat. Vom demonstra în 15 zile, în timpul pledoariilor noastre, nevinovăția completă a lui Nicolas Sarkozy. Nu există bani libieni în campania sa și nici în averea sa”, a insistat astăzi Christophe Ingrain, avocatul fostului președinte, după pledoariile finale ale acuzării.
După două luni de audieri, procesul este așteptat să se încheie în două săptămâni, în urma pledoariilor finale ale avocaților celor zece inculpați, inclusiv ai lui Nicolas Sarkozy. Curtea de apel urmează să își dea verdictul pe 30 noiembrie.
