Președintele Trump propune eliminarea temporară a accizei pe combustibil pentru a contracara creșterea prețurilor la benzină

hotfax.ro-favicon
2 Minute de lectură

Președintele Trump propune eliminarea temporară a accizei pe combustibil pentru a contracara creșterea prețurilor la benzină

Într-un interviu acordat postului CBS News, președintele Donald Trump a anunțat intenția de a elimina taxa pe benzină pentru o perioadă de timp, urmând ca aceasta să fie reintrodusă treptat odată ce prețurile la combustibil vor scădea.

Suspendarea taxei federale pe carburanți necesită aprobarea Congresului american, iar în acest sens, senatorul republican Josh Hawley și reprezentanta Anna Paulina Luna au declarat că vor introduce un proiect de lege în acest sens.

Prețurile la benzină au crescut cu peste 50% de la începutul conflictului cu Iranul, ajungând la finalul lunii februarie la peste 4.52 dolari pe galon, conform datelor furnizate de Asociația Americană de Automobilism.

Creșterea prețurilor a fost generată de blocarea Strâmtorii Ormuz de către Teheran, un punct naval crucial pentru tranzitul a 20% din petrolul la nivel mondial, fapt ce a afectat semnificativ piața carburanților și a energiei.

În legătură cu propunerea de pace venită din partea Iranului, președintele Trump a respins categoric această inițiativă, declarând că este „total inacceptabilă” și caracterizând-o drept „o propunere proastă, o propunere stupidă, făcută de oameni care nu au nicio idee despre pericolul în care se află. O propunere foarte stupidă. Proast scrisă, prost prezentată”.

Share This Article
Niciun comentariu