Deficiențe în Evidența Personalului din Instituțiile Publice din România
România se confruntă cu o situație delicată în ceea ce privește evidența exactă a numărului de persoane plătite în instituțiile publice. Această concluzie este susținută de un raport detaliat privind administrația publică centrală și locală, care se bazează pe date oficiale transmise de diverse entități precum Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Inspecția Muncii și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
La finele lunii aprilie 2025, conform raportului menționat, Ministerul Finanțelor a raportat un total de 1.511.900 de posturi aprobate în instituțiile publice. Dintre acestea, 1.287.381 erau ocupate, iar 1.255.381 erau posturi remunerate. Însă, datele referitoare la persoanele asigurate indicau un număr de 1.182.190 de raporturi contractuale, cu doar 1.102.010 persoane unice, după eliminarea duplicatelor.
Principalul motiv al discrepanțelor constatate provine din faptul că diverse entități guvernamentale măsoară aspecte diferite legate de personalul angajat în sectorul public. De exemplu, Ministerul Finanțelor se concentrează pe posturile aprobate, ocupate sau remunerate, în timp ce Inspecția Muncii, prin intermediul REVISAL, monitorizează doar contractele individuale de muncă, excluzând funcționarii publici, demnitarii sau personalul din sectoare specializate.
Pe de altă parte, Agenția Națională a Funcționarilor Publici se axează exclusiv pe funcționarii publici. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă, în instituțiile publice erau înregistrate 1.182.670 de contracte individuale de muncă și 948.848 de salariați cu astfel de contracte.
În mod separat, ANFP a comunicat existența a 130.455 de posturi ocupate de funcționari publici, la care se adăugau posturi temporar ocupate, vacante sau temporar vacante. Raportul subliniază că aceste cifre disparate nu pot fi consolidate pentru a oferi o imagine completă asupra aparatului public. Diferențele între datele raportate se datorează naturii diferite a informațiilor: unele se referă la persoane, altele la posturi sau contracte. În plus, contractele de mandat și demnitarii nu sunt clar centralizate într-o bază de date dedicată.
Autorii raportului trag concluzia că lipsa unei evidențe unitare afectează capacitatea statului de a lua decizii informate în ceea ce privește dimensiunea aparatului administrativ. Prin urmare, înainte de a putea decide cu privire la necesitatea reducerii, reorganizării sau consolidării posturilor, statul român se confruntă cu o provocare fundamentală: incapacitatea de a estima cu exactitate numărul de persoane plătite și modalitățile contractuale utilizate.
