Senatorul PSD Radu Oprea cere demiterea premierului Bolojan și acuză lipsa de reforme reale în Guvern

hotfax.ro-favicon
3 Minute de lectură

Senatorul PSD Radu Oprea cere demiterea premierului Bolojan și acuză lipsa de reforme reale în Guvern

Senatorul PSD Radu Oprea a susținut un discurs amplu și critic în Parlament, în cadrul dezbaterii moțiunii de cenzură, în care a cerut demiterea premierului Ilie Bolojan și a acuzat Guvernul de lipsă de reforme reale, decizii netransparente și măsuri economice dure.

În intervenția sa, Radu Oprea a lansat unul dintre cele mai dure mesaje politice ale zilei, afirmând că actualul premier este responsabil pentru starea de tensiune socială și economică: „Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, astăzi. Toată această suferință are o singură cauză – încăpățânarea unui om, căreia nu-i place să asculte, pentru că se putea și altfel. Dar el este singurul care știe tot.”

Senatorul PSD a contestat ideea de reformă promovată de Guvern, susținând că măsurile adoptate nu ar reprezenta schimbări reale, ci doar reduceri de cheltuieli: „A fost vreo reformă reală? Nu, doar tăieri cinice și absurde. De ce? Pentru un singur scop: întreținerea mitului reformatorului”.

Radu Oprea a criticat dur stilul de guvernare, afirmând că acesta ar fi lipsit de empatie și orientat spre măsuri dure. El a susținut că reforma reală ar trebui să însemne eficiență administrativă și servicii mai bune pentru cetățeni, nu reduceri de cheltuieli: „Reforma înseamnă eficiență, digitalizare, servicii mai bune pentru toți. Nimic din toate acestea nu este pe agenda lui Bolojan.”

În discursul său, senatorul PSD a ridicat semne de întrebare și asupra unor posibile decizii economice privind companii strategice de stat. „În cel mai netransparent mod cu putință, pe ordinea de zi au apărut trei companii pregătite pentru prăduială – Hidroelectrica, RomGaz și CEC. Metoda – plasament privat accelerat.” El a susținut că astfel de decizii ar ridica semne de întrebare privind beneficiarii reali: „De ce vindeți acum? Cui folosește? Românilor, cu certitudine, nu!”

Radu Oprea a pus în discuție direcția politică a guvernării și mandatul primit de parlamentari. „Pe partea cui stăm? A celor care guvernează împotriva românilor sau a românilor înșiși? 9,2 milioane de români v-au dat un mandat. Nu să tăceți, nu să vă negociați votul.” În final, senatorul PSD a vorbit despre dialog și colaborare. „Vom porni un drum nou – o coaliție pro-europeană în care să învățăm să ne ascultăm, să colaborăm și să lucrăm împreună spre binele cetățenilor.”

Share This Article
Niciun comentariu