Lidera S&D din Parlamentul European confirmă că PSD nu va forma un guvern cu extrema dreaptă
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European și-a exprimat sprijinul pentru PSD, în contextul în care în ultimele săptămâni au existat tensiuni în interiorul coaliției de guvernare, iar PSD a decis retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan.
Iratxe Garcia Perez, lidera grupului S&D, a subliniat, în cadrul unei conferințe de presă la Strasbourg, că miniștrii PSD au decis să iasă din guvern pentru că nu au reușit să treacă niciuna dintre propunerile lor, care, în opinia sa, într-un guvern de coaliție, sunt legitime.
„Reiterez încrederea deplină în PSD. Ieri (luni -n.r.) au fost niște declarații foarte clare și directe din partea liderului de partid. PSD a decis să iasă din guvern pentru că nu au reușit să treacă unele dintre propunerile lor, care, într-un guvern de coaliție, sunt legitime. Nu s-a întâmplat așa, iar acesta a fost motivul pentru care colegii noștri, printr-un referendum intern în partid, aproape în unanimitate, au decis să iasă din guvern”, a declarat Iratxe Garcia Perez în cadrul conferinței de presă.
Lidera grupului S&D a mai precizat faptul că Sorin Grindeanu i-a dat asigurări că nu există niciun acord cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern.
„Liderul PSD a spus că nu există niciun acord cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern. Ceea ce sper este ca „Partidul Popular European să aibă aceeași poziție și atunci când va exista un guvern, în niciun caz să nu fie un guvern cu extrema dreaptă”, a adăugat Garcia Perez.
Luni, PSD și AUR au anunțat că vor iniția împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Marți, cele două formațiuni au finalizat textul moțiunii, care face referire la „distrugerea economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului” de către actualul Executiv. Textul integral al moțiunii poate fi citit AICI.
