Uniunea Europeană propune măsuri pentru deschiderea pieței de căutare online și accesul la date: Google se opune vehement
Clare Kelly, consilierul principal pe probleme de concurență al Google, a declarat că gigantul tehnologic se va opune acestor măsuri, pe care le-a calificat drept excesive și care ar pune în pericol confidențialitatea utilizatorilor, potrivit Reuters.
Propunerile Comisiei Europene acoperă domeniul de aplicare, mijloacele și frecvența datelor de căutare pe care Google trebuie să le partajeze, măsurile de asigurare a anonimizării datelor cu caracter personal, procesele care reglementează accesul beneficiarilor la datele de căutare și parametrii de stabilire a prețurilor pentru datele de căutare.
Scopul acestor măsuri este de a permite motoarelor de căutare online terțe să-și optimizeze serviciile de căutare și să concureze cu Google Search, conform Comisiei Europene.
Părțile interesate au termen până la 1 mai să-și prezinte opiniile cu privire la măsurile propuse, iar decizia finală urmează să fie luată în iulie. Google, cel mai popular motor de căutare din lume, a fost acuzat în martie 2025 de încălcarea Legii piețelor digitale.
Compania a acumulat amenzi în valoare de 9,71 miliarde de euro (11,43 miliarde de dolari) din 2017 pentru diverse încălcări ale legislației antitrust în Europa. Amenzi pentru încălcarea Legii piețelor digitale pot ajunge până la 10% din veniturile anuale globale ale unei companii.
