Performanță de excepție pentru România la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026
România a obținut locul întâi în Europa la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO) din 2026 și locul al doilea în clasamentul pe țări (în spatele Chinei, care a participat ca invitat), într-o competiție care a adunat 247 de concurente din 66 de țări!
Competiția a avut loc la Bordeaux, în perioada 9-15 aprilie. Echipa românească a fost condusă de Andrei Eckstein, lector la Universitatea Politehnică din Timișoara, și de Anca Băltărigă, profesoară la Colegiul Internațional de Informatică din București.
Printre elevele premiate se numără Mălina-Carla Pavel, elevă la Colegiul Național ”Alexandru Odobescu” din Pitești, care a obținut o medalie de aur și cea mai mare notă dintre participantele din țările membre oficiale. Alte două medalii de aur au fost câștigate de Aida Mitroi și Carina Maria Viespescu, ambele de la Colegiul Internațional de Informatică Teoretică din București, în timp ce Ioana Stroe, tot de la Colegiul Internațional de Informatică Teoretică din București, a obținut o medalie de bronz.
”Această olimpiadă internațională de matematică marchează debutul seriei de patru olimpiade internaționale de matematică la care România va participa în anul școlar 2025-2026. Coordonarea științifică a echipei a fost asigurată de conducerea Societății de Științe Matematice din România (SSMR), prin domnul Mihai Bălună, în timp ce coordonarea organizatorică a fost gestionată de Ministerul Educației și Cercetării prin Elisabeta Ana Naghi, inspector MEC,” se menționează în mesajul postat pe Facebook de Ministerul Educației.
