Serbia, în pericol de a pierde finanțare UE
Conform informațiilor furnizate de POLITICO, Serbia se confruntă cu riscul iminent de a pierde până la 1,5 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, bani destinați reformelor și pregătirilor pentru aderare.
Negocierile începute în 2014 se află într-un moment critic, cu mai mulți oficiali de la Bruxelles exprimând tot mai multe critici la adresa Belgradului. Motivul principal al acestei tensiuni este reprezentat de relațiile strânse pe care Serbia le are cu Rusia.
Comisia Europeană a adoptat o poziție fermă și este posibil să revizuiască finanțarea acordată. O eventuală decizie de suspendare a plăților ar complica considerabil procesul de extindere al UE.
„Suntem din ce în ce mai îngrijorați de evoluțiile din Serbia. De la legi care afectează independența sistemului judiciar, la reprimarea protestatarilor și amestecul constant în presa independentă”, a declarat Marta Kos, comisar european pentru extindere, pentru POLITICO.
Danijel Apostolović, ambasadorul Serbiei la UE și negociatorul-șef cu blocul comunitar, a subliniat că este „încrezător că nu vom ajunge la suspendarea finanțării” și că Serbia nu renunță la obiectivul de a deveni membru deplin al Uniunii Europene.
