Iranul confirmă un armistițiu de două săptămâni ce include deschiderea Strămtorii Ormuz
Consiliul Suprem de Securitate Națională al Republicii Islamice Iran a declarat că a acceptat un armistițiu de două săptămâni în războiul cu Statele Unite și că este de acord să negocieze cu oficialii americani la Islamabad începând de vineri, potrivit unei declarații oficiale.
Trecerea prin strâmtoarea Hormuz va fi permisă timp de două săptămâni „sub control iranian”, au precizat oficialii iranieni. Ministrul iranian de Externe a declarat că trecerea prin strâmtoarea Hormuz va fi permisă în următoarele două săptămâni sub controlul armatei iraniene. Abbas Araqchi a mai afirmat că Iranul își va înceta atacurile, dacă atacurile împotriva sa vor înceta.
Trump a anunțat o pauză de două săptămâni în atacurile asupra Iranului
Trump a afirmat că suspendarea operațiunilor americane ar urma să reprezinte „o încetare a focului de ambele părți” și a susținut că Washingtonul și Teheranul sunt aproape de un acord mai amplu. El a declarat că SUA au „atins și depășit toate obiectivele militare” și că au primit din partea Iranului o propunere în 10 puncte, pe care administrația americană o consideră o bază de negociere „viabilă”.
Acord mediat de Pakistan
Anunțul se înscrie în efortul de mediere al Pakistanului. Islamabadul i-a cerut oficial lui Trump să prelungească cu două săptămâni ultimatumul dat Iranului și a solicitat, în paralel, Teheranului să permită redeschiderea temporară a Strâmtorii Hormuz ca gest de bunăvoință.
Schimbare de ton a lui Trump
Postarea marchează o schimbare de ton după ore de tensiune maximă. Cu puțin timp înainte, Trump avertizase că Iranul trebuie să redeschidă strâmtoarea până la un termen-limită de marți seară, în caz contrar urmând lovituri americane asupra infrastructurii iraniene.
UPDATE Petrolul scade și acțiunile americane cresc
Contractele futures pe acțiunile americane au urcat puternic după ce președintele Donald Trump a anunțat, chiar înainte de termenul-limită că suspendă pentru două săptămâni atacurile asupra Iranului, într-o mișcare care a alimentat speranțele unei detensionări a conflictului ce durează de șase săptămâni și care a afectat sever piețele financiare și fluxurile globale de energie. În același timp, cotația petrolului a scăzut abrupt.
Strâmtoarea Ormuz
Miza principală rămâne Strâmtoarea Ormuz, unul dintre cele mai sensibile puncte de tranzit energetic din lume. Prin această rută trece aproape o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol, iar datele EIA și IEA arată că blocajele din zonă au un impact major asupra piețelor energetice globale. Războiul a intrat în a șasea săptămână și a provocat peste 5.000 de morți în aproape, în timp ce prețurile la energie au crescut puternic pe fondul riscului de întrerupere a fluxurilor petroliere.
