Incident tehnic la Fetești: Circulația trenurilor temporar suspendată
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat că în jurul orei 10:41, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța, în stația Fetești, la ieșirea din capătul Y, s-a produs un incident tehnic care a afectat instalațiile de alimentare cu energie electrică ale infrastructurii feroviare.
Potrivit CFR, incidentul a fost generat în timpul circulației trenului Regio 8201, prin deteriorarea firului de contact în zona macazurilor, ceea ce a condus la scoaterea de sub tensiune a întregii stații Fetești. Echipele CFR intervin la fața locului pentru remedierea defecțiunii, folosind o drezină pantograf, în vederea restabilirii alimentării cu energie electrică și reluării circulației în condiții normale.
„În vederea gestionării situației, trenul a fost retras în siguranță la linia 6 din stație, utilizând o locomotivă diesel de manevră”, a transmis compania. Circulația trenurilor în zonă poate înregistra întârzieri temporare, iar personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru limitarea impactului asupra călătorilor și pentru informarea operativă a operatorilor feroviari.
