Energy Dominance: Implicațiile crizei din Orientul Mijlociu asupra economiei mondiale
Acest nou episod de escaladare a tensiunilor în Orientul Mijlociu readuce brutal în centrul dezbaterilor legătura inextricabilă dintre dinamica prețului combustibililor fosili (petrol, gaze naturale) și creșterea economică globală.
Din păcate și oarecum surprinzător, episodul recent se alătură unei serii de evenimente relativ similare care s-au succedat de-a lungul ultimilor 50-60 de ani. Vulnerabilitatea tranzitului prin Strâmtoarea Hormuz și reconfigurarea pozițiilor statelor exportatoare de petrol reprofilează spectrul crizelor petroliere din anii ’70, iar rolul și strategia OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) revin încă o dată în centrul ecuației energetice globale.
Dintr-o anumită perspectivă, fragilitatea economiei mondiale în raport cu aceiași factori timp de mai bine de 50 de ani, este aparent de neînțeles.
Din anii ’70 până în prezent – lecțiile crizelor petroliere și relevanța pentru situația curentă
În anii ’70, OPEC a funcționat ca un cartel al statelor exportatoare de petrol, utilizând nivelul producției în sensul influențării prețurilor pe piața mondială. Limitarea ofertei și impunerea embargourilor au fost utilizate ca instrumente economice și politice care au contribuit decisiv la declanșarea și amplificarea crizelor petroliere.
Este important să menționăm primele două crize petroliere, cea declanșată în 1973, în contextul războiului de Yom Kippur și cea de a doua, din 1979, apărută pe fondul Revoluției iraniene.
„Dezinflația Volcker” – de la șocul petrolier la răspunsul politicii monetare
Venirea lui Paul Volcker ca președinte al Federal Reserve în 1979 a însemnat o politică monetară puternic restrictivă, cunoscută drept „dezinflația Volcker”. Această conduită a fost adoptată tocmai pentru a combate inflația ridicată, generată în mare parte de crizele petroliere, dar și de alte dezechilibre create în anii ’70.
Elementul nou al crizei actuale: perturbări fizice ale ofertei de petrol și LNG
Revenind la criza din Orientul Mijlociu, atacurile atribuite Iranului au scos din funcțiune aproximativ 17% din capacitatea de export de gaz natural lichefiat (LNG) a Qatarului, generând pierderi anuale estimate la circa 20 de miliarde de dolari și punând în pericol livrările către Europa și Asia.
Conduita OPEC devine factorul determinat pe termen mediu
În acest context, ce strategie vor adopta țările din Orientul Mijlociu pe piața petrolului în următorii ani și cum vor influența deciziile OPEC?
Scenariul transferului de costuri către economiile importatoare de petrol și produse derivate
Într-un astfel de scenariu, menținerea prin strategia OPEC a unor cotații ridicate ale hidrocarburilor pentru un orizont mai lung de timp ar putea echivala cu un transfer al poverii refacerii capacităților de producere către clienții OPEC, respectiv statele dependente de sursele de energie din Orientul Mijlociu.
Dominanța politicii energetice – noua constrângere economică a Europei
Un eventual șoc asupra ofertei de LNG ar avea pentru Europa implicații macroeconomice care depășesc sfera piețelor de energie.
Ar fi soluția Volcker la fel de eficientă astăzi în Europa?
În contextul actual, un răspuns al politicii monetare la nivel european care să replice o abordare similară modelului Volcker din trecut nu ar fi oportun. Consider că abordarea adecvată ar fi una de tip „balancing act”, susținută concomitent de o recalibrare a mixului de politici macroeconomice.
